• darkblurbg
  • darkblurbg
  • darkblurbg
  • darkblurbg
  • darkblurbg

Bine ați venit! 

Dragi colegi,

Vă mulţumim foarte mult pentru onoarea pe care ne-aţi făcut-o prin prezenţa dumneavostră la Cluj-Napoca, cu ocazia celei de a XXV-a ediţie a Congresului Naţional de Endocrinologie cu participare internaţională, care a avut loc în perioada 21 – 24 iunie 2017.

Manifestarea organizată sub egida Societăţii Române de Endocrinologie şi a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” a oferit posibilitatea celor peste 550 de participanti de a colabora, socializa si invata din experientele colegilor din toata tara.

Dorim să vă împartăşim bucuria unui congres reuşit şi, fireşte, succesul acestei manifestări ştiinţifice nu ar fi fost posibil fără participarea efectivă a dumneavoastră, motiv pentru care Comitetul ştiinţific vă transmite mulţumiri sincere pentru participare şi expunerea unor lucrări de o înaltă ţinută ştiinţifică.

Ne exprimăm speranța că și în viitor vom putea să beneficiem de prezența dumneavoastră, într-un număr la fel de mare, pentru a putea consolida noi oportunități de a împărtăși din experiența dumneavoastră profesională, atât de valoroasă.

Mulţumim în mod deosebit pentru sprijinul oferit în realizarea cursului tuturor companiilor farmaceutice care au înţeles menirea noastră şi au răspuns invitaţiei.

Vă reamintim faptul că manifestarea a fost creditată cu 17 credite EMC de către Colegiul Medicilor din România prin adresa Nr. 4395/25.05.2017, iar Cursul Precongres a fost acreditat cu 6 credite EMC prin adresa 4396/29.05.2017.

Cu deosebită considerație,

Preşedinte Congres
Prof. Dr. Carmen VULPOI

Preşedinte Comitet de Organizare
Prof. Dr. Carmen GEORGESCU

Manifestarea ENDO 2017 in cifre:

Număr de medici înscriși: 557
Număr de medici prezenți: 541
Număr participanți curs înscriși/prezenți: 335/326
Număr participanți congres înscriși/prezenți: 531/514
Număr de participanți prezenți: 618 (inclusiv organizatori și expozanți)
Lectori internaționali: 11
Expozați: 27
Simpozioane firme: 11

Premii:
8 premii postere
4 premii prezentari orale
2 premii cazuri clinice pre-congres

 

 

Limbi oficiale / Official languages

Română
English